Incident mai puțin obișnuit petrecut în Los Angeles. O femeie s-a plâns că aude zgomote puternice provenite de sub podeaua casei.
Timp de câteva săptămâni, ea a fost terorizată de acest lucru, relatează presa din State.
Într-un final, a făcut reclamație la Poliție, iar oamenii legii sosiți la fața locului au reușit să dezlege misterul. Deși s-a crezut că un animal sălbatic își făcuse culcuș acolo, adevărul s-a dovedit a fi altul.
„Zgomotele se auzeau de obicei târziu în noapte, așa că ne-am gândit că e vorba despre animale”, a povestit ginerele femeii, Ricardo Silva.
Familia a sunat la numărul de urgență, 911, iar oamenii legii i-au venit în ajutor bătrânei, de 93 de ani, care locuia singură.
Când au venit să investigheze despre ce este vorba, polițiștii au descoperit sub casă un bărbat dezbrăcat, care stătea ascuns acolo. Nici măcar apelurile repetate ale ofițerilor nu l-au convins să iasă, astfel că polițiștii au fost nevoiți să cheme în ajutor trupele SWAT.
„A refuzat să plece. Nu s-a speriat de câinii polițiști, iar primele două încercări de a-l scoate cu gaze lacrimogene au eșuat”, a povestit Silva.
După câteva ore, într-un final, cei de la SWAT au reușit să-l scoată de sub casă pe bărbat, care a fost arestat pentru violarea domiciliului. Persoana în cauză ar fi Isaac Betancourt, în vârstă de 27 de ani. Bărbatul are antecedente penale, iar acum este în custodia Poliției.